prietenului
/priˈe.te.nu.luj/Etimologie
Din prieten.
Definiții
- forma de genitiv-dativ singular articulat pentru prieten.
prieten
/priˈe.ten/Etimologie
Din slavă prijatelĩ, prin bulgară приятел (prijátel).
Definiții
- persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune.
- (folosit și ca termen de adresare) fiecare dintre persoanele (sau colectivitățile) legate printr-un sentiment de simpatie, stimă și atașament reciproc.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | prieten | prieteni |
| genitiv-dativ | prietenului | prietenilor |
| articulat | prietenul | prietenii |
Sinonime: 1-2: amic, iubit, (pop.) fârtat, (reg.) ortac, (înv.) libovnic, prietnic, soț, asociat, părtaș, tovarăș
Antonime: dușman, adversar, inamic, potrivnic, vrăjmaș, neprieten
Proverbe & zicători
- „În hatârul prietenului său s-a spânzurat.”Prietenie și dușmănie
- „În hatârul prietenului său s-a spânzurat”Prietenie și dușmănie
- „Certările prietenului sunt folositoare.”Prietenie și dușmănieÎnțelepciune și prostie
- „Prietenului tău atunci îi slujești, când fără a te chema”Prietenie și dușmănie
- „Certările prietenului sunt folositoare”Prietenie și dușmănieÎnțelepciune și prostie
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică