poliță
/'po.li.ʦə/Etimologie
Din slavă (veche) polica.
Definiții
- suport de scândură fixat orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se țin diferite obiecte.
- obiect de mobilier prevăzut cu asemenea suporturi.
- (în sistemul financiar) act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | poliță | poliți |
| genitiv-dativ | poliții | poliților |
| vocativ | poliță | poliților |
| articulat | polița | polițile |