mucenic
/mu.ʧeˈnik/Etimologie
Din rusă мучник (mučnik) „plăcintă de secară”.
Definiții
- (pop.; de obicei la pl.) un fel de colăcel (împletit în formă de 8) preparat din aluat copt sau fiert, cu nuci și cu zahăr sau cu miere, care se mănâncă în ziua de 9 martie.
- martir din primele timpuri ale creștinismului; (p.gener.) persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | mucenic | mucenici |
| genitiv-dativ | mucenicului | mucenicilor |
| vocativ | mucenicule | mucenicilor |
| articulat | mucenicul | mucenicii |