logofăt
/lo.go'fət/Etimologie
Din neogreacă λογοθέτης (logothétis).
Definiții
- (în evul mediu, în țara românească și în moldova) titlu de mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc; persoană care deținea acest titlu.
- șeful cancelariei domnești.
- (înv.) secretar, scriitor într-o cancelarie; grămătic, diac, pisar, copist.
- vătaf (la o moșie boierească).
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | logofăt | logofeți |
| genitiv-dativ | logofătului | logofeților |
| vocativ | logofătule | logofeților |
| articulat | logofătul | logofeții |