jurământ

/ʒu.rə'mɨnt/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din latină juramentum.

promisiune solemnă făcută de cineva, de regulă în public, printr-o formulă fixă (cu invocarea divinității sau a unei valori morale recunoscute).
angajament solemn față de stat sau de popor, pronunțat de o persoană în public, într-o formulă fixă.
promisiune fermă.

„Jurământul, pe cine-l calcă în picioare îl calcă. Ferește-te”Minciună și înșelăciune
„Jurământ când tu faci, în numele Domnului îl faci, de aceea”Minciună și înșelăciune
„Cuvântul adevărat acela să-ți fie cel mai mare jurământ”Vorbă și tăcere Minciună și înșelăciune
„Ca jurământul de groază, când te face să te cutremuri”Vorbă și tăcere
„Jurământul porcului”Minciună și înșelăciune
„Cine își calcă jurământul”Minciună și înșelăciune

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică