furculiță
/fur.ku'li.ʦə/Etimologie
Din furcă + sufixul -uliță.
Definiții
- obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner și doi până la patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură.
- fiecare dintre cele două piese curbate, încrucișate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal.
Exemple
- Furculiță pentru mâncat.
- Furculiță la car.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | furculiță | furculițe/furculiți |
| genitiv-dativ | furculiței/furculiții | furculițelor/furculiților |
| articulat | furculița | furculițele/furculițile |
Sinonime: 1: (Transilv.) furcuță, 2: (tehn.) gemănare, (reg.) ciorobăriță, lișiță