Etimologie

Din latină populară fulgerare (= fulgurare).

Definiții

1. (v.intranz.) (la pers. 3) a se produce fulgere în atmosferă.
2. (v.intranz.) (fig.) a scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger).
3. a se ivi sau a trece repede (ca fulgerul).
4. (v.tranz.) (fig.) a izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică.
5. a arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea.

Exemple

• Afară fulgeră, va ploua.
• Un gând îi fulgeră prin minte.
• L-a fulgerat o idee.

Declinare

Sinonime: 1: (met.) (pop.) scăpăra, străluci, (reg.) sfulgera, (reg. fig.) săgeta

Etimologie

Din fulgera.

Definiții

1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru fulgera.
2. forma de persoana a III-a plural la prezent pentru fulgera.
3. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru fulgera.
4. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru fulgera.