cunoaște
/ku'no̯aʃ.te/Etimologie
Din latina populară connoscere < latină cognoscere.
Definiții
- (v.tranz.) a lua cunoștință de obiectele și de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul.
- (v.tranz.) a avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva.
- (v.tranz.) a ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva.
- a ști felul de a fi al cuiva.
- a recunoaște, a identifica.
- a distinge, a deosebi pe cineva sau ceva.
- a avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză.
- (v.refl.) a se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi.
- a avea efect, a nu se întâmpla în zadar.
- (v.tranz.) a admite adevărul; a nu tăgădui.
- (v.intranz.) (rar) a-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti.
- (v.tranz.) a admite calitatea sau titlul cuiva.
- (v.tranz.) a-și da seama de ceva; a înțelege, a ști.
Exemple
- Cunosc orașul.
- Cunoaște o limbă.
- A cunoaște opera unui scriitor.
- Cunoaște la perfecție mai multe meserii.
- Cunosc trei limbi străine.
- Îl cunosc de mic copil.
- Cunoști franceza?
- Cunosc eu bunătatea ta.
- Pe unde a trecut se cunoaște.
- Cunosc intențiile lui.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | cunoaștea | cunoașteau |
Sinonime: 1: pricepe, stăpâni, ști, (fam.) vedea, 2: poseda, stăpâni, ști, 3: înțelege, pricepe, ști