(v.tranz.) a lua cunoștință de obiectele și de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul.
(v.tranz.) a avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva.
(v.tranz.) a ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva.
a ști felul de a fi al cuiva.
a recunoaște, a identifica.
a distinge, a deosebi pe cineva sau ceva.
a avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză.
(v.refl.) a se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi.
a avea efect, a nu se întâmpla în zadar.
(v.tranz.) a admite adevărul; a nu tăgădui.
(v.intranz.) (rar) a-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti.
(v.tranz.) a admite calitatea sau titlul cuiva.
(v.tranz.) a-și da seama de ceva; a înțelege, a ști.
cunoscut — adjectiv
(adesea substantivat) care se cunoaște, care este știut.
care a mai fost văzut, care poate fi ușor recunoscut.
(despre oameni) care a legat cunoștință cu cineva, pe care cineva îl cunoaște.