culă
/'ku.lə/Etimologie
Din turcă kula. Confer bulgară, sârbocroată kula.
Definiții
- clădire în formă de turn, cu baza dreptunghiulară (care servea, în trecut, și ca loc de apărare).
- (înv.) turn circular; cupolă, boltă.
- turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; (p.ext.) vistierie, tezaur.
- (înv.) beci boltit; subterană.
- (înv.) conac boieresc, casă (fortificată) a proprietarului unei moșii.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | culă | cule |
| genitiv-dativ | culei | culelor |
| vocativ | culă | culelor |
| articulat | cula | culele |