cugetul
/ˈku.ʤe.tulEtimologie
Din cuget.
Definiții
- forma de singular articulat pentru cuget.
cuget
/'ku.ʤet/Etimologie
Din a cugeta (derivat regresiv).
Definiții
- capacitate de a gândi; gândire.
- gând, idee, părere.
- imaginație, fantezie.
- minte, intelect.
- (înv.) intenție, plan, proiect.
- conștiință.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | cuget | cugete |
| genitiv-dativ | cugetului | cugetelor |
| vocativ | cugetule | cugetelor |
| articulat | cugetul | cugetele |
Proverbe & zicători
- „Cugetul cel bun, cea mai moale pernă.”Înțelepciune și prostie
- „Cugetul cel bun, cea mai mare pernă”Înțelepciune și prostie
- „Cugetul curat, nici se dă, nici se ia”Înțelepciune și prostie
- „Pe cel ce cugetul îl bate, pururea se sfiește”Înțelepciune și prostie
- „Unde lipsește cugetul și rușinea, acolo pravila întru ni”Înțelepciune și prostie
- „Unde sfatul lipsește, cugetul dă viii în groapă să topește”Înțelepciune și prostieMoarte
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică