substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericiregen masculin
Etimologie
Din latină târzie cucus sau cuccus < probabil o formație onomatopeică. Confer latină cuculus („cuc”) și greacă antică κόκκυξ (kókkux, „cuc; coccis”). Înrudit cu asturiană cucu, friulană cuc, galiciană cuco, portugheză cuco, siciliană cuccu și spaniolă cuco.
Definiții
- (ornit.) (Cuculus, mai ales Cuculus canorus) pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate.
- (fig.) lucru extravagant.
- (adverbial) izolat, singur, străin.
- (la unele jocuri de copii) lovitură cu mingea în înălțime.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|
| nominativ-acuzativ | cuc | cuci |
| genitiv-dativ | cucului | cucilor |
| vocativ | cucule, cuce | cucilor |
| articulat | cucul | cucii |
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericiregen feminin
Etimologie
Din turcă kuka.
Definiții
- căciulă înaltă, uneori împodobită cu pene (de struț), pe care o purtau căpeteniile turcești și domnitorii români în timpul ceremoniilor.
- rarfemela cucului.
- (reg.) deal înalt și izolat; vârf de deal.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|
| nominativ-acuzativ | cucă | cuci |
| genitiv-dativ | cucii | cucilor |
| vocativ | cucă | cucilor |
| articulat | cuca | cucile |
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericire
Definiții
- forma de plural articulat pentru cuc.