coteț
/koˈteʦ/Etimologie
Din slavă (veche) kotĩcĩ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 76; Meyer 202; Conev 81; Berneker 589; DAR), confer bulgară котец (kotéc), sârbo-croată котац (kotac), poloneză kojec, cehă kotec, neogreacă ϰοτέτσι (kotétsi), albaneză kotec. Este fundamental identic cu cocină, și dublet al lui cătreț sau cotreț, s. n. (Transilvania, „poiată”), din maghiară ketrec.
Definiții
- adăpost pentru păsări, porci sau câini, făcut din scânduri sau din zid.
- (fig.) închisoare.
- capcană pentru prins pește în iazurile acoperite cu stuf, făcută din nuiele împletite cu papură și prevăzută cu o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, astfel încât peștele, odată intrat în ea, să nu mai poată ieși.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | coteț | cotețe |
| genitiv-dativ | cotețului | cotețelor |
| vocativ | cotețule | cotețelor |
| articulat | cotețul | cotețele |