chin
/kin/Etimologie
Din maghiară kin (Miklosich, Fremdw., 98; Cihac, II, 489; Berneker 504; DAR; Gáldi, Dict., 87); confer sârbă kini, croată kina, turcă kin. Cuvânt împrumutat din sec. XV sau înainte. După Roesler 596 (și Popescu-Ciocănel 22), ar proveni din turcă kin („ură”).
Definiții
- suferință fizică sau morală intensă.
Exemple
- A îndura multe chinuri.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | chin | chinuri |
| genitiv-dativ | chinului | chinurilor |
| vocativ | chinule | chinurilor |
| articulat | chinul | chinurile |