cercetare
/ʧer.ʧeˈta.re/Etimologie
Derivat din verbul a cerceta.
Definiții
- proces prin care o entitate furnizează cunoștințe noi utilizând o bază de cunoștințe organizată în acest sens și care nu conține informația nouă.
- (jur.) activitate desfășurată de organele de urmărire penală pentru strângerea și verificarea probelor cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, și pentru identificarea și prinderea infractorului.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | cercetare | cercetări |
| genitiv-dativ | cercetării | cercetărilor |
| vocativ | cercetareo | cercetărilor |
| articulat | cercetarea | cercetările |
Sinonime: căuta, examina