cârlan
/kɨrˈlan/Etimologie
Origine necunoscută. Ar putea fi diminutivul călan, cu r infix (după Lambrior 107; Crețu 327 și Candrea, Elemente, 405, din latină *caballanus); dar al doilea sens este dificil de explicat. Abundă ipoteze incerte: din maghiară kerlany (Cihac, II, 488), care fără îndoială provine din română; din latină carnalis (Philippide, Principii, 150; Giuglea, Dacor., I, 245-7; Giuglea, LL, I, 171; cf. DAR); confer spaniolă carnero, însă derivarea este dificilă; din slavă (veche) *krdlanŭ, de la krŭdo > cârd (Weigand, Jb, XVI, 222); din fondul preromanic (Rusu, Dacor., XI, 148; Lahovary 321).
Definiții
- miel sau ied care a încetat să mai sugă, care a fost înțărcat; miel sau ied până la vârsta de circa un an.
- mânz sau cal tânăr, până la vârsta de circa trei ani.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | cârlan | cârlani |
| genitiv-dativ | cârlanului | cârlanilor |
| vocativ | cârlanule | cârlanilor |
| articulat | cârlanul | cârlanii |