binefacere
/bi.neˈfa.ʧe.re/Etimologie
Din bine + facere (după latină benefacere).
Definiții
- (adesea fig.) faptă bună, ajutor dat cuiva.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | binefacere | binefaceri |
| genitiv-dativ | binefacerii | binefacerilor |
| vocativ | binefacere | binefacerilor |
| articulat | binefacerea | binefacerile |