baltag
/balˈtag/Etimologie
Din turcă baltak (Roesler 588; Șeineanu, II, 37; Lokotsch 207; Ronzevalle 46), confer cumană balta (Kuun 124). Menționat din secolul XVII. Din turcă provin și neogreacă μπαλτᾶς (baltás), bulgară baltija.
Definiții
- topor cu coadă lungă, întrebuințat și ca armă.
- (fig.) lovitură aplicată cu acest topor.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | baltag | baltaguri |
| genitiv-dativ | baltagului | baltagurilor |
| vocativ | baltagule | baltagurilor |
| articulat | baltagul | baltagurile |