ascultare

/as.kul'ta.re/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din a asculta.

acțiunea de a asculta și rezultatul ei.
făgăduință de deplină supunere față de biserică făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism.

„Ascultarea e viață, (iar) ne-ascultarea”Înțelepciune și prostie
„Ascultarea lungește viața, iar ne-ascultarea”Sănătate și boală Înțelepciune și prostie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică