anin
/a'nin/Etimologie
Din latină *alninus, de la alnus. Pentru cuvântul latin, confer Meillet, substantivul vechi alnus. Alternanța arin – anin pare să arate că trebuie plecat de la o formă disimilată *alinus > arin, care ulterior s-ar fi asimilat arin > anin. Ambele forme române se bucură de mare circulație, anin mai ales în Muntenia și Banat. Schimbarea de accent trebuie să fie proprie latinei, Meyer-Lübke, ZRPh., VIII, 147. Hasdeu și Densusianu consideră forma anin anterioară lui arin.
Definiții
- (reg.) (bot.) arin.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | anin | anini |
| genitiv-dativ | aninului | aninilor |
| vocativ | aninule | aninilor |
| articulat | aninul | aninii |
Sinonime: (bot.) arin