ameți

Etimologie

Din latină *ammatteāre, de la *mattea („băț, par”); confer italiană ammazare („a omorî”), spaniolă mazar, portugheză maçar. Sensul primar a fost „a lovi, a bate până la pierderea cunoștiinței”, de unde mai târziu în italiană „a omorî”, și în română „a lăsa, a rămâne fără cunoștință”. Schimbarea de conjugare este firească la verbe incoative. După Pușcariu, ZRPh., XXXII, 717 și DAR, din latină *ammatῑre, de la *mattus, de unde italiană matto („nebun”), ammattire („a înnebuni”) (confer REW 5401 și 5428); însă în română nu este atestat *mattus, în timp ce *mattea s-a păstrat, confer măciucă; în plus, evoluția semantică pare mai convingătoare. Hasdeu 1062 se gândea la ammitĕre, confer Densusianu, Rom.,XXXIII, 273; iar Körting 591 la *amentio, imposibil din punct de vedere fonetic.

Definiții

1. (v.intranz. și tranz.) a fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; (fig.) a (se) zăpăci.
2. (v.refl. și tranz.) a (se) îmbăta (ușor).

Declinare

Sinonime: 1: buimăci, 2: îmbăta

Antonime: (se) dezmeți, (se) dezmetici