îndruga

/ɨn.dru'ga/

verb?

Etimologie

Din în- + drugă.

(v.tranz.) a toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături; (p.ext.) a toarce grosolan și în grabă.
(v.tranz.) (fam.) a pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă; (p.ext.) a vorbi fără rost, nimicuri.
(v.tranz.) (rar) a face ceva în pripă; a înjgheba.

Caz	Singular	Plural
verb	îndruga	îndrugau

„N-are cine să-l asculte și el spuie îndrugă multe.”Vorbă și tăcere
„Nebunului poți să-i îndrugi cât îți place, că ce știe el tot face.”Înțelepciune și prostie
„A îndruga ca la moară.”Vorbă și tăcere
„A îndruga de Vinerea Mare”Vorbă și tăcere
„A îndruga verzi și uscate”Vorbă și tăcere
„A îndruga ca la moară”Vorbă și tăcere
„A îndruga”Vorbă și tăcere
„Nebunului poți să-i îndrugi cât îți place”Înțelepciune și prostie
„Le îndrugă ca cu furcoiul”Vorbă și tăcere
„A îndruga ca la mâră”Vorbă și tăcere

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică