← înapoi la căutare

împinge

/ɨmˈpin.ʤe/
verb?Ce este un verb?Arată o acțiune, o stare sau o existență. Se conjugă după persoană, număr și timp.Ex.: a merge, a cânta, a fi, a scrie

Etimologie

Din latină impĭngĕre.

Definiții

  1. (v.tranz.) a mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare.
  2. (v.intranz.) a se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc.
  3. (v.tranz.) a face să înainteze; a duce, a purta (până departe).
  4. (fig.) (adesea peior.) a ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată).
  5. (v.tranz.) (fig.) a îndemna, a îmboldi.
  6. (v.refl.) a se înghesui pentru a putea merge înainte.
  7. (v.tranz.) a îmbrânci.
  8. (v.tranz.) (înv.) a izgoni, a alunga.
  9. (fig.) a nu accepta, a respinge.
  10. (v.intranz.) (reg.) a cheltui.
  11. (v.tranz.) a plăti.
  12. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru împinge.
  13. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru împinge.

Exemple

  • Împinge dulapul.
  • Împinsese pe cineva în prăpastie.

Declinare

CazSingularPlural
verbîmpingeaîmpingeau

Sinonime: 1: urni, 3: mâna, 5: îndemna, 7: îmbrânci, 8: alunga, izgoni, goni, 9: respinge

împins

/ɨmˈpins/
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericiregen neutru

Etimologie

Din verbul a împinge.

Definiții

  1. împingere.
  2. luptă.
  3. (spec.) îmbrâncire.
  4. (înv.) dovedire.
  5. (fig.) respingere.
  6. (fig.) izgonire.
  7. (iron.) mituire.

Declinare

CazSingularPlural
nominativ-acuzativîmpinsîmpinsuri
genitiv-dativîmpinsuluiîmpinsurilor
articulatîmpinsulîmpinsurile

Sinonime: 1: împingere, 2: luptă, 3: îmbrâncire, 4: dovedire, 5: respingere, 6: izgonire, 7: mituire

împins

/ɨmˈpins/
adjectiv?Ce este un adjectiv?Arată o însușire a unui substantiv și se acordă cu el în gen, număr și caz.Ex.: frumos, albastru, mare, rapid

Etimologie

Din verbul a împinge.

Definiții

  1. care și-a schimbat poziția fiind mișcat prin forță.
  2. a cărui avansare este provocată de cineva sau de ceva.
  3. (fig.; despre fenomene) a cărui producere este determinată de cineva sau de ceva.
  4. mutat din loc fără violență.
  5. agresat.
  6. dat la o parte de cineva care își face loc într-o mulțime.
  7. care este apăsat cu putere.
  8. (fig.) ajutat.
  9. (fig.) pentru care s-a intervenit astfel încât să ajungă la o situație socială nemeritată.
  10. (fig.) respins.
  11. (fig.) izonit.
  12. (fig.) îndemnat sau silit de cineva să facă ceva.
  13. (fig.) determinat de către soartă, destin, condiții obiective, să ajungă într-o anumită situație.

Sinonime: 5: agresat, 8: ajutat, 10: respins, 12: izonit

împins

/ɨmˈpins/
verb?Ce este un verb?Arată o acțiune, o stare sau o existență. Se conjugă după persoană, număr și timp.Ex.: a merge, a cânta, a fi, a scrie

Etimologie

Din împinge.

Definiții

  1. forma de participiu trecut pentru împinge.

Proverbe & zicători

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Vezi toate proverbele →

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică