încuiba
/ɨn.kujˈba/Etimologie
Din în- + cuib.
Definiții
- (v.refl.) a-și face cuib; a se vârî (unde nu-i este locul); a se oploși.
- (v.refl.) (fig.) a pătrunde adânc; a se înrădăcina.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | încuiba | încuibau |
Din în- + cuib.
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | încuiba | încuibau |
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică