turiță
/tu'ri.ʦə/Etimologie
Din sârbocroată турица (turica). În legătură cu tor.
Definiții
- (bot.) (Galium aparine) plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, cu flori albe sau verzi și cu fructe acoperite cu peri curbați la vârf, care se agață de hainele oamenilor, de lâna oilor etc.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | turiță | turițe |
| genitiv-dativ | turiței | turițelor |
| vocativ | turiță | turițelor |
| articulat | turița | turițele |
Sinonime: (bot.) (reg.) asprișoară, cornățel, lipici, lipicioasă, scaimărunt