tu
/tu/Etimologie
Din latină tu.
Definiții
- (ține locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcție de subiect)
- (impersonal)
- Tu școală, tu studii, și el un golan
- (la dativ, în formele ție, îți, ți, -ți, ți-)
- (cu funcție de complement indirect, indicând posesiunea)
- Tacă-ți gura!
- (cu funcție atributivă, indicând posesiunea)
- Ai să-ți vezi mama
- Ți-ai găsit!
- (cu valoare de dativ etic)
- Ți le spunea toate pe de rost
- (la acuzativ, în formele te, -te, te-)
- (intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă)
- Unde te trezești?
- Ia te uită la el!
- (precedat de prepoziții, în forma tine)
- Am în tine toată nădejdea
- (la vocativ)
- (urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare)
Exemple
- Tu râzi
- Nu ți-l dau
- Am de gând să te mărit
- Tu, cel care privești încoace!
- Tu unul nu știi