topliță
/'to.pli.ʦə/Etimologie
Din slavă (veche) toplica.
Definiții
- (reg.) izvor, pârâiaș cu apă caldă; ochi de apă care nu îngheață iarna.
- braț izolat, mort al unui râu; apă stătătoare, băltoacă.
- loc special amenajat într-o topliță pentru puieții de salmonide din incubatoare, în vederea acomodării înainte de trecerea lor în apele curgătoare.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | topliță | toplițe |
| genitiv-dativ | topliței | toplițelor |
| vocativ | topliță | toplițelor |
| articulat | toplița | toplițele |