tic
/tik/Etimologie
Onomatopee.
Definiții
- (de obicei repetat) cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc., tic-tac.
tic
/tik/Etimologie
Din franceză tic.
Definiții
- mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau mai multor mușchi.
- deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | tic | ticuri |
| genitiv-dativ | ticului | ticurilor |
| vocativ | ticule | ticurilor |
| articulat | ticul | ticurile |
Proverbe & zicători
- „A o lua în tic (cic).”
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică