taban
/ta'ban/Etimologie
Din turcă taban.
Definiții
- (înv.) oțel de calitate superioară, întrebuințat la fabricarea săbiilor.
- căptușeală a tălpii la încălțăminte; branț.
- (reg.) scândură subțire și lungă, întrebuințată la scheletul acoperișului.
- talpă a plugului; plaz.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | taban | tabanuri |
| genitiv-dativ | tabanului | tabanurilor |
| vocativ | tabanule | tabanurilor |
| articulat | tabanul | tabanurile |