tabără
/'ta.bə.rə/Etimologie
Din slavă (veche) taborŭ.
Definiții
- loc (întărit) unde staționează trupele un timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren cu efective de mari unități; tabie.
- popas; etapă.
- așezare vremelnică în corturi.
- așezare (în aer liber) pentru adăpostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflați la odihnă sau a sportivilor în timpul antrenamentelor.
- (sport) cantonament.
- grup de care în mers sau în popas; convoi, caravană.
- (înv.) oaste; (p.ext.) mulțime, gloată.
- grup de oameni opus altui grup; grupare, asociație care luptă pentru o anumită cauză.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | tabără | tabere |
| genitiv-dativ | taberei | taberelor |
| vocativ | tabără | taberelor |
| articulat | tabăra | taberele |