spirit

Etimologie

Din latină spiritus, italiană spirito.

Definiții

1. factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; (p.ext.) minte, rațiune, intelect.
2. inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie.
3. (în filozofia idealistă și în concepțiile mistico-religioase) element considerat ca factor de bază al universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul.
4. (în concepțiile religioase) ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă.
5. persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc.
6. (la pl.) societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică.
7. mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate.
8. caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva.
9. sensul real a ceva.
10. înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva.
11. glumă, anecdotă, banc.
12. semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației.

Exemple

• Spiritul legilor.

Declinare