providență
/pro.vi'den.ʦə/Etimologie
Din latină providentia, franceză providence.
Definiții
- (în concepțiile religioase) înțelepciune supremă a divinității în conducerea lumii.
- (art.) divinitatea, dumnezeirea, Dumnezeu.
- grijă, milă, îndurare ca atribute ale divinității.
- (fig.) (rar) persoană sau împrejurare miraculoasă care contribuie la salvarea sau la fericirea cuiva.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | providență | — |
| genitiv-dativ | providenței | — |
| vocativ | providență | — |
| articulat | providența | — |