pocnit
/pok'nit/Etimologie
Din a pocni.
Definiții
- (pop.) faptul de a pocni.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | pocnit | pocnituri |
| genitiv-dativ | pocnitului | pocniturilor |
| vocativ | pocnitule | pocniturilor |
| articulat | pocnitul | pocniturile |
pocni
/pok'ni/Etimologie
Din poc + sufixul (ă)ni.
Definiții
- (v.intranz.) a răsuna cu un zgomot scurt și sec; a detuna.
- (v.intranz.) (despre uși, ferestre etc.) a se izbi, a se trânti cu putere și cu zgomot.
- (v.intranz.) (fig.) a izbucni pe neașteptate, a se declanșa.
- (v.intranz.) (despre încheieturi, oase, degete) a trosni (prin întindere sau răsucire).
- (v.tranz. și intranz.) (adesea fig.) a lovi scurt și cu putere.
- (v.tranz.) a lovi drept în țintă.
- (v.intranz.) a se sparge, a crăpa (cu violență și zgomot).
- (v.intranz.) a se rupe (prin întindere, solicitare prea mare etc.).
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | pocnea | pocneau |
Proverbe & zicători
- „I-a pocnit capul”Moarte
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică