poc
/pok/Etimologie
Onomatopee.
Definiții
- cuvânt care redă un sunet (înfundat) produs de lovirea cu (sau de) un obiect tare, de o izbitură, de descărcarea unei arme, de ceva care plesnește sau crapă, de bătăile (repetate) în ușă etc.
Proverbe & zicători
- „A făcut el poc cu măciuca, dar și eu flușcu bi”Vorbă și tăcere
- „Ce are a face ghioci cu poc”Vorbă și tăcere
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică