planator
/pla.na'tor/Etimologie
Din a plana + sufixul -tor.
Definiții
- piesă componentă a unei matrițe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, rigidă sau elastică, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei.
- ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | planator | planatoare |
| genitiv-dativ | planatorului | planatoarelor |
| vocativ | planatorule | planatoarelor |
| articulat | planatorul | planatoarele |