Definiția cuvântului „planator”

planator — substantiv

1. piesă componentă a unei matrițe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, rigidă sau elastică, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei.
2. ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect.