plafon
/pla'fon/Etimologie
Din franceză plafond < latină fundus.
Definiții
- suprafață orizontală care formează partea superioară a unei încăperi.
- cifră-limită, limită valorică (maximă) în cadrul unor operații financiare, care nu poate fi depășită.
- nivel maxim al unei mărimi (viteză, turații etc.) pe care îl poate atinge un sistem tehnic.
- înălțime la care se găsește, la un moment dat, suprafața inferioară norilor față de sol.
- altitudine maximă la care se poate urca o aeronavă.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | plafon | plafoane |
| genitiv-dativ | plafonului | plafoanelor |
| articulat | plafonul | plafoanele |
Sinonime: 1: tavan, bagdadie