pian
/piˈan/Etimologie
Din germană Piano, franceză piano.
Definiții
- instrument muzical de percuție alcătuit dintr-o cutie de rezonanță (așezată pe trei picioare) și dintr-un sistem de coarde metalice dispuse orizontal, care produc sunete când sunt lovite de niște ciocănele, acționate cu ajutorul claviaturii.
- arta de a interpreta o compoziție muzicală la un pian.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | pian | piane |
| genitiv-dativ | pianului | pianelor |
| articulat | pianul | pianele |
Sinonime: clavir, pianoforte