parc

Etimologie

Din franceză parc < latină parricus („închis”). Confer italiană parco, germană Park, engleză park.

Definiții

1. (bot.) suprafață întinsă de teren, de utilitate publică, cu plantații, alei și diferite construcții, amenajată pentru agrement.
2. (spec.) teren împrejmuit, unde vânatul este crescut și îngrijit pentru vânătoare.
3. (constr.) parc situat în jurul unei clădiri și depinzând de aceasta.
4. (bot.) teren parcelat cu locuința și cu numeroase spații verzi.
5. (constr.) loc de staționare și de garare mai îndelungată a vehiculelor sau de depozitare a materialelor; (p.ext.) vehiculele și materialele aflate în acest loc.
6. (spec.) totalitatea vehiculelor unei întreprinderi, ale unei instituții etc.
7. (spec.) totalitatea instalațiilor mecanice aflate pe un teren de unde se extrage minereu sau pe care sunt amenajate sonde.

Exemple

• Parc public.

Declinare

Sinonime: 1: (bot.) grădină, 5: garaj, parcaj, parching, parcare