pandur
/pan'dur/Etimologie
Din sârbocroată pandur, maghiară pandúr.
Definiții
- soldat dintr-un corp de oaste habsburgică din sec. xVIII.
- soldat din oastea muntenească neregulată de la începutul sec. xIX.
- (spec.) soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu.
- ostaș în serviciul poliției după desființarea vechii miliții naționale.
- (înv. și pop.) haiduc.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | pandur | panduri |
| genitiv-dativ | pandurului | pandurilor |
| vocativ | pandurule | pandurilor |
| articulat | pandurul | pandurii |