oțetar
/o.ʦe'tar/Etimologie
Din oțet + sufixul -ar.
Definiții
- (înv.) persoană care fabrică sau vinde oțet.
- (bot.) (Rhus typhina) arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oțetului.
- mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se pun oțet și untdelemn.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | oțetar | oțetari |
| genitiv-dativ | oțetarului | oțetarilor |
| vocativ | oțetarule | oțetarilor |
| articulat | oțetarul | oțetarii |
Sinonime: 2: (bot.) (înv. și reg.) scumpie