ordin

Etimologie

Din franceză ordre < latină ordo, ordinis.

Definiții

1. dispoziție obligatorie, scrisă sau orală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială pentru a fi executată întocmai; poruncă.
2. (concr.) act care conține o dispoziție cu caracter obligatoriu.
3. decorație superioară medaliei.
4. categorie sistematică în zoologie și în botanică, superioară familiei și inferioară clasei.
5. sistem arhitectonic ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios și regulat.
6. comunitate monahală întâlnită în diverse religii, care susține o propagandă activă în favoarea religiei respective.
7. comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice.
8. rang, categorie (după importanță).
9. (înv.) ordine, categorie, domeniu.
10. regulă, ordine.

Declinare

Etimologie

Din italiană ordine < latină ordo, ordinis.

Definiții

1. dispoziție, succesiune regulată cu caracter spațial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, înșiruire, rând, rânduire, orânduială.
2. așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe de ordin practic și estetic, rânduială; (p.ext.) conformitate cu o cerință, cu o normă, cu o disciplină, cu o regulă.
3. principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii.
4. organizare, orânduire socială, politică, economică; regim; (spec.) stabilitate socială, respectul instituțiilor sociale stabilite.

Declinare