oracol
/o'ra.kol/Etimologie
Din latină oraculum, italiană oracolo, franceză oracle.
Definiții
- (în antichitate) răspuns profetic pe care, potrivit unor credințe, anumite divinități îl dădeau celor veniți să le consulte pentru a cunoaște viitorul; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul unde se făceau aceste profeții.
- hotărâre dată de o persoană cu autoritate; sentință cu caracter infailibil; (p.ext.) persoană care dă această hotărâre.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | oracol | oracole |
| genitiv-dativ | oracolului | oracolelor |
| vocativ | oracolule | oracolelor |
| articulat | oracolul | oracolele |