ocniță
/'ok.ni.ʦə/Etimologie
Din ocnă + sufixul -iță.
Definiții
- (pop.) diminutiv al lui ocnă.
- adâncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă.
- firidă mică făcută ca element decorativ în partea exterioară a zidului unei clădiri.
- groapă adâncă; hrubă.
- (reg.) schelet de pari în formă de prismă triunghiulară cu două laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca să se usuce; acoperiș de scânduri sprijinit pe țăruș, sub care se întind snopii de cereale în același scop.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | ocniță | ocniți |
| genitiv-dativ | ocniții | ocniților |
| vocativ | ocniță | ocniților |
| articulat | ocnița | ocnițile |