obstacol
/obˈsta.kol/Etimologie
Din franceză obstacle < latină obstaculum, italiană obstacolo.
Definiții
- piedică, stavilă care închide drumul, care oprește vederea, trecerea etc.
- (fig.) ceea ce împiedică săvârșirea unei acțiuni; greutate, dificultate; opoziție.
- (sport) piedică naturală sau amenajată care mărește dificultatea parcurgerii unui traseu, utilizată în atletism, hipism, ciclocros, motocros etc.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | obstacol | obstacole |
| genitiv-dativ | obstacolului | obstacolelor |
| vocativ | obstacolule | obstacolelor |
| articulat | obstacolul | obstacolele |