notar
/no'tar/Etimologie
Din franceză notaire < latină notarius, germană Notar.
Definiții
- funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc.
- (în vechea organizare administrativă a româniei) reprezentant al puterii centrale în comune, exercitând de obicei atribuții de șef al poliției și de secretar comunal.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | notar | notari |
| genitiv-dativ | notarului | notarilor |
| vocativ | notarule | notarilor |
| articulat | notarul | notarii |