mesteacăn
/mes'te̯a.kən/Etimologie
Din latină mastichinus < greacă μαστίχινος (mastíchinos), datorat sevei sale dulcege, care a fost comparată cu masticul, din greacă μαστίχη (mastíchi). Dificultatea trecerii -ci- > -că-, care s-a explicat printr-o analogie cu cearcăn și leagăn, dispare dacă se pornește de la un *mestecen, după al cărui pluralul mesteceni, s-a reconstituit singularul actual, prin analogie cu seamăn, semeni, țeapăn, țepeni etc.
Definiții
- (bot.) (Betula) arbore cu scoarța albă, cu lemnul alb, gălbui sau roșiatic, cu frunze verzi-cenușii și cu flori grupate în amenți.
- (p.ext.) lemnul acestui arbore.
- (spec.) nuia de pedeapsă.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | mesteacăn | mesteceni |
| genitiv-dativ | mesteacănului | mestecenilor |
| vocativ | mesteacănule, mesteacăne | mestecenilor |
| articulat | mesteacănul | mestecenii |
Sinonime: 1: (bot.) (livr.) betulă