mătrăgună
/mə.trə'gu.nə/Etimologie
Probabil din greacă μανδραγόρα (mandragóra) (Philippide, Principii, 17; Diculescu, Elementele, 485), confer albaneză mandragure, italiană martagone și spaniolă martagón. Derivarea este dificilă (după Pușcariu 1049, prin intermediul unui latină *mandragona; după Pușcariu, Lr., 265, prin intermediul albanez matërgonë, care poate proveni și el din română sau din macedoromână). Alternativ ar putea proveni din limba dacă.
Definiții
- (bot.) (Atropa belladonna) plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care conțin atropină și cu fructe negre, lucitoare, întrebuințată în medicină pentru proprietățile ei antiseptice și cardiace; beladonă, doamna-codrului, doamnă-mare.
Exemple
- „Mătrăgună, doamnă bună, / Mărită-mă într-o lună„
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | mătrăgună | mătrăgune |
| genitiv-dativ | mătrăgunei | mătrăgunelor |
| vocativ | mătrăgună | mătrăgunelor |
| articulat | mătrăguna | mătrăgunele |
Sinonime: (bot.) beladonă, (reg.) împărăteasă, țilidonie, cireașa-lupului, doamna-codrului, doamnă-mare, floarea-codrului, iarba-codrului