mărturie
/mər.tu'ri.e/Etimologie
Din martur + sufixul -ie.
Definiții
- declarație făcută de o persoană pentru a adeveri un lucru sau pentru a-și susține părerile.
- (spec.) depoziție făcută de un martor în fața unei instanțe judecătorești.
- (înv.) mărturisire a credinței.
- rarmartor.
- dovadă, atestare; semn, probă, indiciu.
- (reg.) târg săptămânal (fixat în zilele în care oamenii veneau la oraș pentru a depune mărturii).
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | mărturie | mărturii |
| genitiv-dativ | mărturiei | mărturiilor |
| vocativ | mărturie | mărturiilor |
| articulat | mărturia | mărturiile |