dărâma

Etimologie

Din latină *deramare.

Definiții

1. (v.tranz.) a doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi.
2. (v.refl.) a se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna.
3. a demola o clădire (veche).
4. rara rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac.
5. (reg.) a cosi iarbă, cereale etc.

Exemple

• O casă veche care se dărâme.

Declinare

Sinonime: 1: demola, 2: (se) dărăpăna, (se) nărui, (se) prăbuși, (se) prăvăli, (se) risipi, (se) surpa, (pop.) (se) hâi, (reg.) (se) hurui, (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) (se) ului, (înv.) (se) prăpădi

Antonime: clădi, dura, înălța, ridica, zidi

Etimologie

Deivat din dărâma.

Definiții

1. prăbușit, surpat; (fig.) nimicit, distrus.
2. (despre copaci) cu ramurile, cu frunzele rupte.

Exemple

• O veche construcție dărâmată.

Sinonime: 1: demolat, dărăpănat, năruit, prăbușit, prăvălit, risipit, surpat, (pop.) hâit